Mie imi plac femeile. Le-am urat sincer cam de cand am inceput sa-mi formez o constiinta si sa-mi amintesc lucruri. Niciodata nu mi-a placut sa vorbesc cu ele. Inca de mic copil, fugeam de ele ca de dracu. Nu prea ziceau mare lucru, nu stiau ele prea multe, nu erau foarte intersante, dar tu trebuia sa stai de vorba cu ele, fortat-obligat, altfel nu primeai zambetul preferat sau portia de atentie. Asa ca am dezvoltat o adevarata fobie in sensul asta. Si cu trecerea timpului, am ajuns sa inteleg ca, cu cat imi place mai tare o femeie, de fapt cu atat o urasc mai mult, cu atat ma doare mai tare faptul ca nu ma pot intelege cu ea. Si am ajuns astfel sa ma iubesc doar pe mine, si sa numar invers anii impliniti de-a lungul timpului, si sa nu-mi mai pese de nimic. Asa ca daca mai deunazi copilul rasfatzat facea 14 anisori, anul trecut a implinit 13, si acuma cu pasi repejori se indreapta catre 12. Sa nu mai vorbim ca abia astept sa fac 10 si atunci o sa fiu cu adevarat mare, si o sa ma fac ce vreau eu si nimeni n-o sa-mi stea in drum vorba ilustrului nostru prieten, Tudor Chirila.
Colac peste pupaza, am prins si o viroza urata, nu stiu de unde mama dracului.. Probail de la microfonul imbibat cu saliva betivilor cantaresti de luni seara, din randul caror nu numai ca fac parte, dar chiar ma detasez ca fruntas. Si asa azi: ba cu sufletul, ba cu nasul in mana, ca nu mai stiam de care sa ma ocup primul. Asta pana am inceput sa tusesc. Si m-am sfortzat eu de doua ori ca Piparus Petru si am scuipat si flegma, da' l-am scuipat si pe el afara. Mama lui de suflet, c-am scapat! Oricum nu era bun la nimic, ca aducea doar belele!
